Municipalitatea ieșeană și Universitatea „Alexandru loan Cuza” vor încheia un protocol privind colaborarea celor două instituții în vederea promovării și susţinerii activităților urbane din Municipiul laşi în scopul creşterii calității mediului, un proiect de hotărâre în acest sens fiind votat luni, 31 iulie 2023, în ședința Consiliului Local.
Potrivit acestui protocol, Universitatea „Alexandru loan Cuza” se angajează să întreţină corespunzător şi să asigure curăţenia pe spaţiile amenajate de Municipiul laşi, respectiv parcul Titu Maiorescu şi Piaţa Universităţii.
Pe de altă parte, Municipiul laşi va reamenaja peisagistic terenurile din campusul universitar Titu Maiorescu şi Piața Universităţii, prin lucrări specifice de amenajare a unei oaze de verdeaţă deschisă publicului (spații verzi, alei pietonale etc.) şi va susţine proiectul de modernizare şi de dezvoltare prin promovarea ofertei educaţionale a Universităţii „Alexandru loan Cuza” prin amplasarea unor panouri publicitare în mijloacele de transport în comun.
Sursa: Primăria Iași
Sursa foto: Primăria Iași


